Republica Moldova in (im)pas cu alegerile

„Dezbaterea” televizată la care au participat Andrei Năstase şi Maia Sandu, una a tatonărilor diplomatice, a demonstrat încă o dată un adevăr dureros, vehiculat în societate, şi anume că şansele de a câştiga alegerile prezidenţiale din partea unui „candidat comun” al forţelor pro-europene şi antioligarhice devin tot mai mici pe zi ce trece. Lipsa unei strategii comune clare, absenţa unor criterii precise de desemnare a candidatului comun şi multe alte neclarităţi, creează cetăţenilor impresia că vom asista la o bătălie care este din start sortită eşecului.

Cu toate acestea, chiar şi în condiţiile respective, mai există, totuşi, şanse minime pentru luarea unor decizii înţelepte. Pentru a identifica soluţia cea mai eficientă, care poate determina un rezultat victorios este necesar să spunem tranşant câteva lucruri.

In opinia mea, „candidatului comun” a fost o capcană perfectă în care s-au prins liderii opoziţiei pro-europene. Era mult mai eficient ca cei doi lideri, imediat după decizia Curţii Constituţionale din 4 martie, să se implice deschis în procesul de pregătire pentru alegeri şi de promovare a propriilor candidaturi. Timp de 6 luni, aceştia ar fi putut reuşi să mobilizeze propriii alegători, pregătind electoratul să-i voteze. Dacă ambii lideri s-ar fi lansat activ din luna martie în campania electorală neoficială, după 6 luni n-ar fi existat pericolul ratării celui de-al doilea tur chiar şi cu o participare separată a celor doi. De dragul adevărului trebuie să spunem că liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, chiar a luat ţara la cutreierat, în timp ce sloganul „Luăm Moldova la pas” nu a fost decât un preludiu pentru o vacanţă îndelungată în România şi alte destinaţii pitoreşti.

sursa foto: SuceavaNews.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s