Presă scrisă în America, Social Media în România

Alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 din România au fost susţinute în cea mai mare parte nu de trustul Intact Media, respectiv Antena 3, care îi ţinea partea evident lui Victor Ponta, şi pentru care Klaus Iohannis a refuzat dezbaterea la acest canal, nu a fost susţinută de cotidianele româneşti, fie ele printate sau online. Pe alegerile prezidenţiale şi pe victoria lui Klaus Iohannis din 2014 şi-au pus amprenta românii din diaspora şi social media, al doilea element amplificîndu-l pe primul. Tineri alegători din mediul urban au dus o campanie prin o multitudine de subiecte de discuţie: #yeslavot, #alegeri2014, #diasporavotează. Astfel, Klaus Iohannis a ajuns a fi cel mai popular şi apreciat preşedinte european de pe reţeaua de socializare Facebook, atingând numărul de un milion de fani, mai mult decît avea cancelarul german Angela Merkel la momentul respectiv.
În alegerile din SUA de anul acesta, presa s-a implicat în adevăratul sens al cuvîntului în susţinerea candidaţilor. Astfel, publicaţii care erau consacrate ca imparţiale precum cotidianul „USA Today” care în 34 de ani nu a luat partea niciunui candidat în cursă, a ajuns la concluzia că nici unul dintre cei doi candidaţi nu au calităţile necesare de a conduce, luîndu-i partea lui Hillary Clinton şi spunînd că „are defectele ei, deşi mai puţin susceptibile să ameninţe securitatea naţională sau să conducă la o criză economică”.
Totodată, publicaţia „WIRED” care a „supravieţuit” cinci cicluri electorale fără a susţine vreun candidat, îşi exprimă opinia: „WIRED sees only one person running for president who can do the job: Hillary Clinton”.
„Scientific American” , publicaţia americană cu o longevitate de 171 de ani şi care nu a avut vreo opinie electorală pe toată perioada existenţa ei, nu a ezitat să se implice acum în alegeri, susţinînd-o indirect pe Hillary.
La fel ca publicaţiile de mai sus, „Dallas Morning News” deşi i-a susţinut de mai bine de 75 de ani pe republicani, nu a ezitat să-şi schimbe orientare politică, sprijinind-o pe candidata democrată.
„Certanly we’ve paid a price for our presidential recommendation, but then, we write our editorials based on principle, and something principles comes a cost”.
Consider că prin acest fapt de amploare este evidenţiată slaba funcţionare şi procesul de destrămare a presei româneşti, care nu poate schimba percepţia opiniei publici, nu poate influenţa o decizie
Totodată, prin aceste decizii marcante ale unor publicaţii americane se poate contura o imagine a implicaţiei presei de peste ocean în electorat, şi în același timp se poate face o diferenţiere vădită cu cea românească, care a fost imparţială în timpul alegerilor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s