Trump e blamat, dar căștigă alegerile în fața lui Clinton

Cu siguranță, una dintre cele mai aprige campanii prezidențiale din ultimii ani a fost în Statele Unite ale Americii (S.U.A.), în luna noiembrie a acestui an.  Lupta dusă între Hillary Clinton (democrată) și Donald Trump (republican) s-a încheiat cu victoria lui Donald Trump.

Deși în România vestea a lăsat un gust amar, date fiind și relațiile apropiate ale candidatului ales cu Rusia, americanii pare că s-au împăcat cu această idee. Poate că dezamăgirea dinfront-pages-june-8-dailynews-060816 urma rezultatelor vine și din faptul că Trump a fost intens blamat de majoritatea agențiilor de presă. Daily News a fost cea mai acidă publicație care l-a adus pe primele pagini în ipostaze care mai de care mai defăimătoare pe Trump. De cealaltă parte, Clinton era reprezentată ca o zeiță absolută.
Campania a fost foarte dură. Trump nu a contenit cu acuzațiile referitoare la banii investiți de „lady Clinton” în campania de publicitate, la comportamentul nepotrivit al contracandidatei, dezmințind și atacând tot ce ea spunea sau făcea.

Bineînțeles, în același mod a procedat și Clinton, încercând să-l pună într-o lumină proastă pe Trump. Într-una din dezbaterile publice de dinaintea alegerilor, Trump a acuzat-o pe Clinton că și-a pregătit discursul. Răspunsul dat de Clinton a fost savuors:images

You criticize me for preparing for this debate. And, yes, I did. Do you know what else I prepared for? I also prepared to be president.

Contul de Twitter al lui Trump era bombardat cu mesaje scrise în grabă, din dorința de a explica totul. Hillary Clinton și-a ales o echipă care să-i aleagă cuvintele și modul în care să relaționeze pe această rețea socială cu simpatizanții și opozanții săi.  Trump părea să reflecte vorba românească „ce-i în gușă, și-n căpușă” și era blamat în toate publicațiile.

hillary
trumpss

Donald Trump e cel mai în vârstă președinte american, al 45-lea în ierarhia șefilor de stat din America. La bază fiind un investitor imobiliar, moștenind afacerea tatălui său, Trump este și unul dintre cei mai bogați oameni de stat. Bilionarimagesul Trump nu a ales pe ultima sută de metri să fie președinte, ci și-a făcut publică intenția de a candida încă din vara anului trecut.

Sondajele păreau să o arate pe Hillary Clinton viitorul președinte, însă se pare că americanii s-au hotărât să țină doar pentru ei decizia finală. Tocmai de aceea a survenit și șocul aflării rezultatelor  finale. Presa, tot pe Hillary o slăvea.

article-frontpage-0728

Mulți analiști spun că populația a ales să intre în „spirala tăcerii” și, așa cum relatează Digi24, „Națiunile mari au curajul să aleagă prost. Națiunile mici iau răul cel mai mic. Națiunile mari au curajul să riște și am avut senzația că – și văzând echipa lui Trump, o echipă de oameni care cunoșteau foarte bine sistemul – mi-am dat seama că și sistemul poate vrea să se refacă pe sine”, a spus Vasile Dîncu.

Trump nu a fost nici pe departe un candidat „elegant”, predicând naționalismul,  arătând o oarecare îndepărtare de NATO, prin încercările de a izola relațiile internaționale. Asta a făcut în campanie.

La finalul alegerilor, a părut extrem de rezervat și calm, neobișnuit de calm. El a promis că va fi un președinte „pentru toți americanii”, însă acest lucru va fi dovedit odată cu trecerea anilor.

Clinton l-a felicitat când încă situația rezultatelor nu era bătută în cuie, recunoscându-și înfrângerea.

wpid-trump13n-1-web

Acestea fiind spuse, vom vedea ce va urma și cum anume va conduce nonconformistul Trump America.

Indiferent de orice, așa cum spunea și Barack Obama, fostul președinte, „Soarele va răsări dimineața și America va fi în continuare cea mai mare națiune a lumii”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s