Noua tactică: Taci şi acţionează

Mass-media a avut o influenţă majoră asupra populaţiei încă de la început. De ce ar sta lucrurile altfel astăzi? Opinia publică este cea care contează. Dar ce faci dacă ai un punct de vedere diferit faţă de cei care sunt mai …mulţi? Nimic. Îi susţii şi zici că ţii cu ei. Cam asta s-a întâmplat şi în cazul campaniei electorale a celor doi candidaţi americani (Hillary Clinton şi Donald Trump) pentru funcţia de preşedinte. Toate sondajele o arătau câştigătoare pe Hillary. Trump arunca cu noroi in toate direcţiile şi exclama că nu se poate şi că sondajele sunt falsificate. Bun. Ce s-a întâmplat de fapt?

Majoritatea (cam toate, de fapt) publicaţiilor au susţinut-o pe candidata Hillary Clinton. De aici deducem presiunea opiniei publice exercitate asupra votanţilor. Impunerea alegerii. Cercetătoarea Elisabeth Noelle-Neumann denumeşte acest fenomen „Spirala tăcerii”. Adică, indivizii unei societăţi observă şi analizează ceea ce se întâmplă în jurul lor şi dacă ei consideră că părerea lor nu coincide cu cea a celorlalţi, atunci ei nu îşi vor expune părerea reală, ci una care este adaptată „realităţii”.

Ce este “Spirala tăcerii”? Câteva informaţii pe scurt
Cei mai mulţi oameni se tem de izolare socială
Oamenii tind să-şi ascundă opiniile atunci când cred că s-ar expune la “presiunea izolării”
Mass-media poate avea o influenţă decisivă asupra formării opiniei publice.
În cazul în care mass-media sprijină o anumită parte a unei controverse publice, această parte va avea o şansă semnificativ mai mare de a ieşi câştigătoare în procesul demarat de spirala tăcerii
Opinia publică funcţionează ca un mecanism de control social

Aşadar, de ce s-a ajuns aici? Simplu. Balanţa a fost înclinată în sens opus datorită sau mai bine zis din cauza persoanelor care nu au avut suficientă încredere în forţele proprii, pentru că s-au temut să nu fie izolaţi sau arătaţi cu degetul. De asemenea, le-au fost promise anumite lucruri şi au sperat că alegerea lor va fi mai bună, dar doar dacă rămâne numai pentru ei, deoarece nu ştiau cum vor reacţiona ceilalţi care nu au aceleaşi preferinţe. Trist, dar acest lucru se întâmplă pentru că încă există oameni prost informaţi, oameni care nu reuşesc să perceapă şi să gândescă singuri, oameni care încă trăiesc în trecut şi nu se pot adapta la schimbările prezentului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s