Zăpada- calamitatea mass-mediei

Fie că vorbim despre dezastre naturale de origine meteorologică (inundaţii, uragane, tornade ş.a), fie de origine geologică (cutremure, vulcani) acestea sunt calamităţi ce produc pagube şi rănesc oamenii pe care îi întîlnesc, fapt pentru care aceştia trebuie să ştie cînd şi cum să se ferească din calea lor. Dar cum afli de ele înainte să se producă? Sursa principală de informare în acest caz ar trebui să fie mass-media.

Iernile grele nu sunt şi nici nu au fost o noutate pentru România. Ceea ce face diferenţa între acestea este modul în care se face cunoscută situaţia.  Conform unui documentar publicat de agenţia de ştiri Agerpres, iernile anilor 1954, 1969, 1985-1986 şi 1995 au fost cele mai aspre cu care România s-a confruntat de-a lungul timpului. Masiva cădere de zăpadă începutăpe 4 ianuarie 1969 a durat două săptămîni. Două săptămîni în care ziarele şi televiziunile au prezentat situaţia fără să creeze panică.

„…organele de specialitate ale Ministerului Căilor Ferate, Ministerului Transporturilor Auto, Navale și Aeriene, Consiliului popular al municipiului București și consiliilor populare a numeroase județe au luat măsuri pentru desfășurarea unor largi acțiuni de deszăpezire, pentru asigurarea desfășurării normale a activității în aceste condiții climatice deosebite.” (ziarul Scînteia, sursa: https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/01/20/documentar-ierni-grele-in-romania-anii-1954-1969-1985-1986-1995–08-45-49 )

Postul de televiziune TVR a realizat o ştire în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1969 pentru a arăta care este situaţia în ţară: „Odată cu seara Anului Nou, în chip de semne bune, peste întreaga ţară s-au cernut zăpezi bogate…. ”. Modul de introducere ales, dar şi prezentarea în sine a situaţiei nu creează panică, ba dimpotrivă, aceasta urmăreşte sprijinul moral, susţinerea celor înzăpeziţi şi chemarea persoanelor disponibile la deszăpezire:

 

Trecînd de la situaţia tragi-comică a anului 1969 la cea din prezent se poate observa gravitatea cu care se prezintă evenimentul creînd panică în rîndul populaţiei prin faptul că aceştia spun că „autorităţile nu fac faţă viscolului” sau că „drumurile vor fi închise pînă a doua zi”.

 

Făcînd o paralelă între calamităţile României şi cele ale Americii, vom observa că, deşi gravitatea problemei este aceeaşi, subiectele sunt tratate diferit: USA Today anunţă schimbarea vremii şi oferă sfaturi cetăţenilor înainte de evenimentul cu pricina.

Fotografia postată de Life.com.Mai departe, fiecare cetăţean va decide ce va face, dacă va respecta cuvîntul autorităţilor, dar important este că nu va prezenta informaţiile sub forma unor tragedii, ci va încerca pe un ton obiectiv să afişeze situaţia ca atare, adăugînd şi lucruri pozitive, cum ar fi situaţia pentru cei care vor să meargă la munte chiar cu riscul de a rămîne blocaţi acolo.

 

capture

sursa: http://www.usatoday.com/story/weather/2017/01/04/california-sierra-snow-south/96164874/

blob:http://www.usatoday.com/249f9194-fadf-4cf4-ab0c-90564a1c675f

Aşadar, indiferent de calamitate, aceasta vine ca un uragan în presa românească: nu se anunţă dinainte, nu se oferă pregătire “în caz că o să fie…”, dar după ce se produce dezastrul se propagă tragedia şi se oferă suspans şi senzaţie pentru că dezechilibrul este cel care stă la baza audienţei.

Plecînd de la ştirea realizată de TVR în perioada comunistă, în care se ascundea adevărul şi se prezentau faptele în tonuri jucăuşe ca şi cum totul ar fi sub control, în prezent, în România, abordarea este dusă la extrem, se apelează la senzaţionalism, la şoc şi groază şi se caută aşa-zişii ţapi ispăşitori şi, la fel ca în trecut, nu îşi asumă nimeni responsabilitatea pentru nimic ci se aruncă vina dintr-o parte în alta. Motivul? Poate mîndria, poate goana după audienţă, poate…cine ştie?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s