Nu te omoară frigul înaintea sistemului

Protestele începutului de an au avut la bază dorința populară de a se renunța la Ordonanța 13/2017 care avea în vedere o modificare a Codului Penal referitoare la Legea Grațierii și la aministie. Ideea ordonanței era discutată încă de dinaintea alegerilor Parlamentare ale anului trecut, iar prezența imaginii PSD, Liviu Dragnea, la diferite emisiuni ale postului România TV era deseori încununată de întrebarea (cel puțin la nivel de idee, de sens) Ce aveți de gând să faceți după alegeri, având în vedere că președintele afirmă că nu dorește un Guvern condus de oameni cercetați de fapte penale?

Alegerile s-au încheiat cu o zgomotoasă victorie a Partidului Social Democrat, iar pentru a-și etala bunele intenții, Liviu Dragnea a propus-o pentru Guvern pe Sevil Shhaideh pentru poziția de prim-ministru. Președintele Klaus Iohannis a refuzat în cele din urmă propunerea PSD și Liviu Dragnea a fost nevoit să-l propună pentru funcția de premier pe Sorin Grindeanu, propunere ce a fost acceptată în cele din urmă de președintele țării.

Image result for liviu dragnea si sorin grindeanu
sursă foto: rfi

La doar două săptămâni de la intrarea în funcție a Guvernului Grindeanu au început adevăratele probleme, astfel că pe 18 ianuarie protestatarii au ieșit în stradă pentru a protesta asupra ideii de luare a unei hotărâri atât de importante în pripă. Cu toate acestea, OUG 13/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de 31 ianuarie, la ora 24.00, decizia fiind anunțată de Ministrul de Justițiede la acea vreme, Florin Iordache. Așa a căpătat mai mult sens ideea de „marțea neagră”, dar cum amploarea protestelor era din ce în ce mai sporită, până duminică, 5 februarie, ordonanța de urgență a fost abrogată. Cu toate acestea, protestele au continuat.

Protestele de la noi au ajuns să aibă ecouri și în presa internațională, astfel că publicații importante precum The Washington Post, The Guardian, Time, Al Jazeera, CNN, BBC, The New York Times au relatat, chiar și pe prima pagină, evenimentele petrecute în România.

Iată, în acest sens și câteva exemple de titluri din presa internațională referitoare la protestele din România:

  • From Romania, an encouraging sign for democracy – The Washington Post
  • In corruption-riddled Romania, officials now allow some room for abuse – The Washington Post
  • Romania protests continue despite repeal of corruption decree – The Guardian, CNN
  • Romania’s gift of hope to the world. Romania’s protests last week showed that its civic activism is mature enough to tackle severe abuses of power. – Al Jazeera
  • Romanian government under pressure as 500,000 protest. Mass rallies persist nationwide despite scrapping of contentious decree that decriminalised some corruption offences. – Al Jazeera

  • Romania protesters not backing down after decree repeal – BBC 

  • Romania Protests Simmer Despite Leaders’ Promises to Back Down – The New York Times

  • Hands off their DNA. Huge protests force Romania’s government to reverse itself on corruption. A decree that would pardon crooked officials is dropped – The Ecomomist

Protestele au avut un atât de mare ecou deoarece au existat persoane

protest
sursă: Wikipedia

care au ieșit în stradă și în București, dar și în peste 55 de orașe din țară și din străinătate. Numărul participanților la proteste a crescut rapid și la nivel de orașe, situația  se prezintă conform datelor din partea dreaptă a paginii.

 

Cu toate că presa internațională a fost bulversată de lipsa de liniaritate a peisajului politic, presa românească a tăiat tranșant hotare: aici e Iohannis, aici suntem noi și partidul ales de popor. Sau cel puțin așa a prezentat avalanșa de întâmplări un post de televiziune deja cunoscut și aflat pe buzele tuturor, România TV.

Pentru postul România TV, ieșirea în stradă a sutelor de mii și a zecilor de mii de oameni nu a însemnat decât o lovitură de stat, sau o nouă față a mineriadei, așa cum sugera și Liviu Dragnea.

image_0129-1808-ch-21--2-_tb730
sursă: paginademedia

 

 

O altă idee mai mult decât prezentă a fost cea conform căreia pentru a ieși la protest împotriva actualului Guvern, George Soros ar fi susținut financiar pe fiecare protestatar. Sumele vehiculate? 100 de RON de om, 50 de copil și 30 de cățel. Simplu și fără menajamente, informația a devenit virală și moderatoarea postului România TV a invocat „sursele” pentru această informație, în timp ce protestatarii nici nu mai știau dacă să râdă sau să devină mai înverșunați în acțiunea voluntară pe care o desfășurau.

 

 

Dar peste toată această propagandă dusă de România TV și peste temperaturile mult sub limita înghețului, spiritul românilor liberi s-a făcut remarcat pentru prima dată, după revoluția din 1989. De altfel, această mișcare de durată este și cea mai mare, ca amploare, după evenimentul de la revoluție. Inventivitatea de care au dat dovadă românii în redactarea pancartelor a dus chiar la apariția unui volum apărut la editura Curtea Veche Publishing intitulat „#rezist. Pancarte de la protestele OUG 13/2017” pentru a nu se pierde această imagine asupra puterii pe care a avut-o această mișcare.

Protestul a creat bule și mentalități, a dus la abrogarea OUG 13/2017 și a făcut ca unul dintre cele mai populare cuvinte ale începutului de an să devină #rezist, cuvânt care a ajuns ulterior să fie înregistrat și la OSIM.

16864913_1261573967251979_4468814942030757260_n

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s