Revoluţia #rezist

Perioada protestelor a reprezentat pentru România un moment de unire, un moment în care am auzit în nenumărate rânduri “Hai mă şi tu în seara asta!” sau “Ne vedem la 7 în Centru?”. Ce-i drept, au fost zilele care au declanşat în români patriotismul şi dragostea faţă de patrie şi, probabil, singura dată când lumea vorbea despre un viitor în ţară şi nu în afară.

Imaginile cu protestele ce au avut loc în ţară au fost reflectate, interpretate şi meta-interpretate în diverse feluri. Şi nu doar de specialiştii români. Posturile de televiziune Antena (1 şi 3), România TV şi Pro TV au fost cele care au avut audienţele cele mai vizibile.

Postul de ştiri Antena 3 avea pe burtieră mesajul “Incendiul nu a reuşit, lovitura de stat continuă“, iar emisiunile desfăşurate aici prezentau telespectatorilor diverse interpretări. De exemplu, conform paginii adevarul.ro, Mircea Badea ar fi susţinut că „se încearcă prăbuşirea unui Guvern cu manifestaţii de stradă“, iar tragedia din Colectiv şi incendiul din Bamboo sunt legate între ele de cei care urmăresc o lovitură de stat.

 

Protestele, la RTV şi Antena 3: „Incendiul nu a reuşit, lovitura de stat continuă“, „Fiecare protestatar a primit 100 de lei, câinii - 30 de lei“ FOTO VIDEO

sursa foto: paginademedia.ro

România TV şi-a axat atenţia asupra preşedintelui României, Klaus Iohannis: „Iohannis forţează o lovitură de stat“, „Cum se încearcă destabilizarea ţării la nivel înalt“, „Iohannis este amendabil, suspendabil, arestabil“. Tot la acest post de ştiri, una dintre prezentatoare a precizat că protestatarii au fost plătiţi cu 100 RON de persoană şi 30 RON de câine.

În timpul protestelor, o echipă de filmare a RTV a fost surprinsă în timp ce îşi acoperea sigla de pe una dintre maşinile de difuzare. Pentru a-şi motiva gestul, postul de ştiri a declarat că s-a ajuns la acest gest din cauza efectelor pe care le-au produs protestele: ridicularizări atât la nivelul reporterilor, cât şi emisiunilor, dar şi injurii aduse acestora.

 

Ce alte efecte au mai avut protestele de la începutul acestui an asupra mass-mediei?

Fără să aibă ca subiect de discuţie general PROTESTELE, posturi de televiziune precum Digi 24, TVR şi Pro TV au mai avut şi alte emisiuni, pe alte teme, iar unul dintre subiectele de deschidere al jurnalelor de ştiri fiind situaţia protestelor.

Despre situaţia din România, publicaţii precum ALJAZEERAATimeCNNReutersThe GuardianThe New York TimesDaily Mail au scris că este cel mai mare protest care a existat de după revoluţia din 1989. De asemenea, au pus în paralel şi situaţia creată de cele două tabere create (pro- şi contra- preşedinte), iar luminile aprinse au fost interpretate ca fiind libertatea şi lupta anticorupţie.

The demonstrators, who formed a giant Romanian flag, called for the resignation of the entire cabinet in an escalation of public anger after politicians tried to decriminalise the theft of public funds for sums below 200,000 lei (£38,000)

sursa foto: dailymail.co.uk

Situaţia creată de Guvernul României prin ordonanţa de urgenţă publicată la miezul nopţii în Monitorul Oficial şi reacţia poporului român de a protesta aproape două săptămâni în aproximativ toată ţara a creat  aprecieri în ţări precum Grecia, Germania, Italia, Cehia, Ungaria, Lituania, Turcia, Spania, Polonia, Franţa şi Bulgaria. Astfel, Veronica Ulivieri, jurnalist în Florenţa a declarat:

„Cred că protestele din România sunt un semn că societatea civilă din România e bine și sănătoasă. Din punctul meu de vedere, protestele sunt o veste bună pentru Europa și în mod special pentru Italia, unul dintre statele membre cu cel mai mare indice de percepție a corupției.

Italienii realmente cred că românilor nu le mai pasă de corupție fiindcă s-ar fi obișnuit cu ea. Ceea ce se întâmplă acum în orașele României demonstrează că nu e adevărat. Între timp, aici, în Italia, la 25 de ani de la cel mai mare proces de corupție Mani pulite, am uitat lecțiile învățate în timpul scandalului Tangentopoli. Sau poate că nu am învățat niciodată nimic.” (sursa: vice.com)

Poate că România nu a fost un stat influent, dar dacă şi-ar fi propus să fie unit probabil ar fi reuşit să îşi creeze o altă imagine în Europa, şi nu numai. În cea de-a şaptea zi de proteste state precum Albania anunţau că apreciază solidaritatea şi modul de a protesta împotriva corupţiei şi că au de gând să organizeze şi ei astfel de proteste. Ţări precum Serbia, Muntenegru şi Bosnia s-au alăturat şi ele cerând mişcări similare în ţările lor împotriva corupţiei, crimei organizate şi a stării economiei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s