România #rezist!

31 Ianuarie, ora 21 spre 22, Ordonanța de Urgență 13 a fost aprobata și trimisă în monitorul oficial. La ora 1:00 deja apărea publicată (mare lucru pentru biroctația română).  De la ora 21, oamenii se îndreptau spre Palatul Victoria, înfuriați și pregătiți de protest, de luptă contra sistemului. Așa se anunța, în acel moment primirea grațierii de către români, ordonanță eliberată Noaptea ca hoții.

A fost doar începutul a unor lungi săptămâni de nemulțumire, de revoltă și schimb de replici între televiziuni, oameni și politicieni. Partidul PSD era și este susținut de către România TV și Antena 3, care pe tot parcursul demonstrațiilor anticorupție se chinuiau să dezbine spiritele celor din piață. Spre amuzamentul oamenilor cu mai mult de 1 neuron activ, acesția au descoperit noi modalități d emanipulare în masă: mașini hipnotronice, mesaje subliminale, înșelarea maselor cu ecrane verzi (pentru cei care au văzut Cei 300) ca piața să pară plină ochi.

Antena 3 a dedicat aproape un segment întreg pentru a demonstra că pe metru pătrat nu încap mai mult de doi oameni. Ba chiar au și desenat un pătrat și s-au înghesuit în el, pentru a demosntra că este imposibil să încapa 300.000 de oameni în Piața Victoriei.

„Nu dau cifre pentru că dumneavoastră puteți afla singuri câți oameni încap. Uitați, încăpem, dar nu ne mai mișcăm. Deci, puteți singur să estimați câți oameni ar putea să intre în Piața Victoriei”, a spus Răzvan Dumitrescu telespectatorilor.

razv
click.ro

Elefanții din cameră, cum a spus și Klaus Iohannis au fost lăsați liberi pe străzile României, unde pe parcursul a două săptămâni protestatri au ieșit în strada indiferent de stare sau vreme, au continuat să se manifeste. Reprezentanți ai municipiilor sau ale zonelor României s-au deplasat până la București, din simț patriotic pentru că România avea nevoie de ei.

00149140_large
ziaruldecluj.ro
1
Facebook

Copii cu părinți se jucau în Piața Victoriei și cățeii stateau de pază noaptea. Asta s-a văzut la televizor, o Românie implicată și liberă, cu oameni care gândesc la rece și stau în frig pentru țara lor. Dar televiziunile române au prezentat doar fapte sau aberații: Soroș care dădea 30 de RON pentru fiecare cățel prezent la protest și 50 de RON pentru minori, oameni care sigr erau organizați de cineva, sigur erau forțe mai presus de voința umană pentru a se manifesta în acele seri.

Chiar și acum, la Congresul ALDE, Tăriceanu mai aduce aminte de manipulări și democrația aleasă prin vot democtartic (pentru că după cum știm, prezența la vot nu a fost una demnă de cîți au ieșit în stradă):

“La începutul anului 2017 am asistat la o încercare eşuată de lovitură de stat, după eşecul guvernului tehnocrat. România trebuie să iasă din zodia cătuşelor, din zona abuzului de putere. Trebuie să ne concentrăm pe viitorul ţării.”a declarat Tăriceanu, la congresul ALDE

Dar tot ce s-a obținut după săptămâni de proteste este o stimă internațională, pentru oamenii care au ieșit în stradă pentru apărarea drepturilor omului și o abrogare care stă pe butuci căci poate reveni oricând această lege.

Partea bună a acestor proteste a fost recunoștința internațională, canalele de televiziune care au difuzat corect și concret ceea ce se petrecea în România și modul lor de abordare obiectiv au făcut din România un exemplu pentru alte țări.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s