Ce-i de la altu’ e mai bun, dar puțin

Jurnaliștii externi, din presa lumii lucrează sub presiunea evenimentelor ce pot afecta în mod direct viața comunității locale. Ei acordă prioritate absolută unor astfel de evenimente, în fața altora care nu au o legătură directă cu traiul cotidian al publicului-țintă. Acest mod de abordare a evenimentelor internaționale era acceptat în urmă cu cîțiva zeci de ani, însă nu și în comunitatea globală în care trăiesc în momentul de față jurnaliștii, arată o analiză realizată la Institutul Poynter de cunoscutul profesor de jurnalism Bruce C. Swaffield.

Acesta din urmă susține faptul că în vremurile  noi, evenimentele care se petrec în alte părți ale globului pot răspunde la fel de bine interesului public precum o reuniune a administrației locale, deoarece noile tehnologii permit apropierea oamenilor și-i fac să împărtășească aceleași interese.

Caracteristicile tradiționale ale felului în care este stabilită știrea, adică relevanța subiectului, proximitatea temporală și geografică, posibilul impact și interesul uman nu mai sînt suficiente în vremurile în care trăim. Aceste caracteristici nu țin cont de un nou fenomen al epocii informației, adică nevoia omului de a afla și de a învăța mai multe despre lume și despre modul în care anumite evenimente afectează dezvoltarea societății și culturii din care face parte. În cazul în care nu răspunde acestei nevoi, mass-media riscă să-și piardă influența și credibilitatea în fața unei audiențe cu pretenții tot mai mari.

Știrile sau subiectele externe nu lipsesc nici din televiziunea și nici din presa românească, însă li se acordă o atenție mai scăzută. Ele își au locul la sfîrșitul unui buletin de știri în cazul televiziunii sau într-un colț al paginii ziarului în cazul presei scrise. Prezența lor se datorează faptului că sînt români plecați în străinătate și există un număr al populației interesată de ceea ce se întîmplă în alte țări. Dar cum majoritatea se află, aici, în România predomină subiectele strict din interiorul țării.

Agențiile de știri au secțiuni separate pentru subiectele externe, însă nu orice agenție, ci cele mai cunoscute cum ar fi Agerpres, Mediafax su HotNews. Totodată, pentru documentarea subiectelor externe sînt necesare fonduri mari, dar și timp mult și de aceea majoritatea sînt preluate din presa sau televiziunea străină.

De asemenea, cum România nu stă deloc bine la capitolul dezvoltare, din orice punct de vedere, nici o televiziune sau agenție de presă nu o să-și permită să trimită jurnaliști în alte țări pentru preluarea subiectelor, cum face de exemplu cunoscutul BBC care își permite să trimită jurnaliști pe teren în diferite țări.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s