Ucraina, un alt joc politic rusesc

Factorul declanşator al crizei din Ucraina pare să îşi aibă rădăcinile încă din anul 2008 cînd NATO  şi-a extins teritoriul în regiunea Mării Negre şi a Caucazului. În cadrul Summit-ului de pe 2-4 aprilie ce a avut loc la Bucureşti, preşedintele rus Vladimir Putin a început să ameninţe retoric integritatea teritorială a Ucrainei susţinînd că este un stat complicat şi că a dobîndit suprafeţe enorme din teritoriile din est şi sud în detrimentul Rusiei, ba chiar a oferit şi date conform căreia o mare parte din populaţia Ucrainei este formată din ruşi.

1
sursa foto: https://www.unian.info

Pe 21 noiembrie 2013 în jur de 2000 de oameni s-au adunat în Piaţa Independenţei din Kiev şi au început un protest paşnic împotriva suspendării acordului de asociere cu Uniunea Europeană. La scurt timp lucrurile degenerează, apar proteste în mai multe zone din ţară şi diverse postări pe reţelele de socializare care includ hashtag-ul #EuroMaidan (în traducere se referă la Piaţa de unde au început protestele).

Aparent, totul a pornit din momentul în care Victor Ianukovici a fost înlăturat de la putere în anul 2004, dar a rămas o influenţă puternică în Sudul şi Estul Ucrainei divizînd uşor-uşor ţara în două: pro-Rusia şi pro-Europa. În 2010 este ales preşedinte fiind susţinut de Partidul Regiunilor şi de Partidul Comunist, iar apropierea treptată de Rusia şi înlăturarea democraţiei prin modificarea Constituţiei duc la începerea unei revoluţii.

După o săptămînă de proteste, forţele speciale anti-manifestaţii ale poliţiei ucrainene intervin cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc, moment în care manifestaţiile paşnice devin violente. Astfel, după intervenţia forţelor armate, pe 1 decembrie sute de mii de ucraineni au ieşit în stradă şi, violent, au ocupat sediul primăriei din Kiev şi pe cel al Uniunii Sindicatelor.

 

cover Ucraina special

În următoarele zile conflictul a luat amploare, iar pe 8 decembrie peste un milion de oameni care protestau pentru reluarea politicii de integrare în UE au dărîmat statuia lui Lenin din centrul Kievului. Acţiunea acestora a fost considerată un act de vandalism şi a determinat o nouă reacţie violentă din partea armatei.

La sfîrşitul lunii ianuarie 2014 se adoptă o lege ce înăspreşte sancţiunile aplicate manifestanţilor (pe lîngă amenzi şi pedepse corporale, cei care erau prinşi riscau 10 ani de închisoare), iar revolta se transformă într-o gherilă urbană şi sînt peste 100 de morţi şi 400 de răniţi.

Între timp, preşedintele ucrainean Ianukovici a apelat la sprijinul economic al Rusiei, pentru a le demonstra adversarilor şi protestatarilor că aderarea la statul rus oferă o alternativă la fel de viabilă ca Uniunea Europeană, dar în replică, protestele s-au extins: s-au format grupuri care mergeau să protesteze în faţa Parlamentului, iar odată ajunse acolo a început să se arunce cu pietre şi cocktail-uri Molotov pe de o parte şi muniţie de război, pe de altă parte.

Proteste in Kiev, Ucraina

La finalul zilei de 20 februarie, Ianukovici anunţă că vor avea loc alegeri pentru alegerea unui nou preşedinte, revenirea la vechea Constituţie şi pentru o mediere între UE şi Rusia. În funcţia de preşedinte interimar este numit Oleksandr Turcinov. Cîteva zile mai tîrziu, Parlamentul din Crimeea este ocupat de un comando prorus şi începînd din acel moment teritoriul este susţinut de ruşi.

Deşi în urmă cu cîţiva ani a declarat în cadrul unei conferinţe publice că teritoriul Crimeei aparţine, de fapt, Rusiei, Vladimir Putin a negat implicarea statului rus în ocuparea şi obţinerea autonomiei acesteia, deşi ar avea toate drepturile să intervină pentru a-şi proteja cetăţenii care trăiesc în acea parte a ţării. În scurt timp Rusia revendică Crimeea, iar Marile Puteri ale acestei vremi (Washingtonul şi UE) adoptă nişte sancţiuni economice şi diplomatice pentru statul rus.

După 3 ani de la izbucnirea conflictului care s-a sfîrşit cu schimbări vizibile, populaţia Ucrainei s-a adunat în Maidan (Piaţa Independenţei) pentru a sărbători Ziua Demnității și Libertății. Pe lîngă manifestaţiile dedicate acestei zile au existat şi revolte de nemulţumire faţă de stagnarea reformelor promise şi liberalizarea graniţelor cu Uniunea Europeană.

Într-un interviu acordat de secretarul adjunct general NATO, James Appathurai, pentru Radio Europa Liberă acesta afirmă că:

“În NATO am ajuns la un echilibru, căutând să obținem o bună capacitate de descurajare și apărare, dar și să tratăm cu Rusia pe o bază de forță și să ajutăm alte țări în Europa să își păstreze independența și integritatea teritorială. Ucraina și Georgia sunt exemplele cele mai evidente, iar subiectul Ucraina va fi în mod sigur evocat. Ucraina a fost semnalul final de alarmă. Pentru multe țări din NATO a fost semnalul deșteptării, arătând că Rusia încalcă violent toate regulile și toate tratatele, precum și legile care au menținut pacea în Europa de două decenii încoace, ceea ce în realitate a dat un impuls dorinței NATO de a se reforma, de a-și întări propriul sistem de apărare.”

Deşi au mai existat proteste între timp, mass-media nu au mai vorbit despre acestea. Influenţa Rusiei se încearcă a fi stăpînită, dar se pare că aceasta merge pe premisa “Divide et impera” şi inteligenţa de care dă dovadă este greu de anticipat deoarece atacă în diverse părţi ale globului şi apoi aşteptă momentul oportun pentru a-şi revendica “noile achiziţii”.

Oare ce ni se mai pregăteşte şi cine urmează să fie cucerit?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s