Puterea presei turceşti redusă la tăcere de Erdogan?

În urmă cu un an, o grupare a armatei turce a anunţat că a preluat puterea în scopul restabilirii ordinii şi a menţinerii păcii şi, respectiv, a drepturilor omului. Acest lucru se întîmpla în timp ce Recep Tayyip Erdoğan, preşedintele Turciei se afla în concediu.

Toate televiziunile reacţionează şi în regim de breaking news transmit ce se întîmplă în stradă, surprinzînd diverse imagini cu populaţia turcă protestînd. În primele ore ale zilei, în urma violenţelor, se face un bilanţ şi se transmit informaţii cum că ar exista deja un număr de 90 de morţi şi peste 1.000 de răniţi.

Întors forţat de împrejurări, Erdogan transmite mulţimii şi îi încurajează pe oameni să iasă şi să rămînă în stradă pînă vor prelua puterea şi să anihileze tentativa de lovitură de stat a acelei grupări, lucru care chiar se întîmplă, numărul victimelor crescînd de la o oră la alta.

 

Evenimentele iau amploare: se închide podul de peste Bosfor şi astfel se blochează ieşirea din oraş, şeful statului major este luat ostatic, iar Erdogan anunţă proclamarea legii marţiene.

Într-un stat membru NATO, poate, nu ne-am fi aşteptat ca un număr atît de ridicat de oameni să îl susţină pe Erdogan, să iasă şi să rămînă în stradă, să lupte împotriva sistemului şi să îl susţină, dar iată că acest lucru s-a întîmplat. Motivul? Turcia a devenit republică de curînd, majoritatea populaţiei poate că nici nu s-a putut adapta la noul regim, iar faptul că a apărut cineva la conducere care le promite că se vor întoarce la vechile valori, la tradiţii şi la regimul şi momentul în care erau o putere imperialistă sînt gînduri care duc la melancolie şi la vremuri “mai bune”.

Orhan Pamuk surprinde toate aceste sentimente în cartea “Istanbul” foarte bine. El spune că că odată cu occidentalizarea s-a desfiinţat armata ienicerilor, a dispărut tîrgul de sclavi care era o curiozitate pentru vizitatori, au fost închise lăcaşele dervişilor care-şi străpungeau diverse zone ale corpului, au dispărut veşmintele otomane, au fost desfiinţate haremurile. Transformarea grădinilor, pieţelor, mormintelor, cimintirelor în spaţii împresurate de ziduri înalte fără chiparoşi şi copaci au făcut ca populaţia turcă să regrete occidentalizarea şi tot ce a adus aceasta nou. Cît de mult explică aceasta modul în care Erdogan a apelat la manipularea masei…

1219

În următoarele ore evenimentele se precipă, au loc arestări în masă şi violenţe asupra celor care sînt suspectaţi ca avînd legătură cu iniţierea revoltelor. Începe să fie restricţionat accesul altor televiziuni, iar singurul canal “oficial” de transmitere a informaţiilor referitoare la situaţia din Turcia este canalul public de televiziune turc, verificat, bineînţeles, de Erdogan.

Martori la ceea ce se întîmpla acolo, statele europene şi nu numai acestea rămîn oarecum indiferente la aceste evenimente, ba chiar îl susţin pe Erdogan să îşi facă dreptate şi ordine după cum crede.

Aşa-zisa lovitură de stat s-a încheiat cu un bilanţ tragic: aproximativ 250 de morţi şi peste 1.400 de răniţi. În următoarele zile au loc interogări (conform Digi24 peste 60.000 de oameni au fost interogaţi) şi 42 de jurnalişti au fost arestaţi, bănuiţi că ar fi avut legătură cu puciul.

http://www.digi24.ro/embed/stiri/externe/ue/turcia-zeci-de-jurnalisti-au-primit-mandate-de-arestare-541792?video=0&width=570&height=320

Au loc procese răsunătoare în care jurnalisti, politicieni, sportivi şi celebrităţi sînt acuzaţi de insultă asupra lui Erdogan şi asupra regimului impus de acesta. Fotbalistul Hakan Sukur este unul dintre cei care risca patru ani de închisoare din cauză că a postat pe Twitter un mesaj incriminatoriu şi că este susţinător al lui Fettulah Gulen, cel care ar fi în spatele revoltei.1765
sursa foto: theguardian.com

Începînd cu anul 2014 de cînd Erdogan a devenit preşedinte, vocea presei a început să se diminueze şi au apărut zvonuri cum că acesta impune o cenzură jurnalismului local. Organizaţia Internaţională “Reporter fără frontiere” susţine că Turcia a trecut in rîndul regimurilor autoritare şi a devenit cea mai mare închisoare din lume pentru profesioniştii din mass-media.

În Constituţia Turciei, rolul preşedintelui era de reprezentare, iar regimul avut era parlamentar. Pe 16 aprilie 2017, în urma referendumului organizat de guvernul Erdogan, aceste lucruri s-au schimbat, iar noua reformă consta în: posibilitatea de a mai avea încă două mandate prezidenţiale şi de menţinere a afilierii politice, desfiinţarea funcţiei de premier, preşedintele poate numi Cabinetul şi vicepreşedinţii, Parlamentul nu va mai putea monitoriza miniştrii şi nu va mai avea dreptul de a iniţia moţiunea de cenzură (numărul acestora va creşte de la 550 la 600, iar vîrsta minimă de aderare va fi de 18 ani), preşedintele va putea numi patru dintre cei 30 de judecători ai celor mai înalte instanţe judecătoreşti, tribunalele militare vor fi abolite şi, nu în cele din urmă, preşedintele poate fi demis de către Parlament.

Situaţia se află într-o continuă degradare în Turcia şi va rămîne astfel deoarece preşedintele turc s-a orientat politic către Rusia, alături de Ungaria, iar regimul lui Putin lasă de dorit.

putin_erdogan_92188500_11145200

Vocea presei turceşti a fost adusă aproape de tăcere, statele care au putere nu au intervenit, Erdogan a preluat puterea asupra tuturor instituţiilor şi regimul începe să devină unul dictatorial. Oare chiar asta îşi doreşte populaţia turcă?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s