În decembrie 1989, presa era prima instituție românească eliberată din chingile dicaturii, fără să mai existe constrângeri legale sau insituționale. De-a lungul celor trei decenii presa a câștigat dreptul la libera exprimare, a devenit independentă, însă pentru a ajunge la forma în care ne este livrată astăzi, atât din punct de vedere al conținutului, al libertății de exprimare,cât și al canalului de distribuție, a trecut prin numeroase metamorfoze, iar implicațiile sunt uriașe.
În 1990, anul zero pentru democrație, românii aveau o nevoie mai mult ca niciodată de informații, iar setea de libertatea a jurnaliștilor a dat naștere la sute de publicații. Dacă în 1989 la nivelul întregii țări erau 495 de publicații cu 36 de cotidiene, în 1990 numărul acestora a crescut semnificativ, ajungând la un total de 1.444 de publicații, dintre care 65 erau cotidiene. În 1991 și 1992 s-a observat o scădere a publicațiilor, însă numărul cotidienelor a ajuns la 102, perioada fiind carcaterizata drept o „frenezie consumeristă”. Ziarele au început să își schimbe numele încă din 23 decembrie 1989, spre exemplu Scânteia, ziarul oficial al PCR, saluta Revoluția cu numele de „Scânteia poporului”, iar pe 24 decembire, ziarul a adoptat numele „Adevărul”. Nimic nu stătea în fața libertății presei, singura sincopă în acea perioadă a fost cea creată de tipogarfii, care refuzau să tipărească anumite publicații, texte sau autori; un exemplu în acest sens este „Opinia Studențească”, care a avut câteva ediții care au apărut cu spații albe în locul textelor pe care tipografii nu au dorit să le imprime.
Instituțiile media nou apărute au preluat pe fondul unei veritabile „explozii” a libertății de expresie, rolul de motor al tranziției spre democrație.
În 1992, an fără precedent, apare Consiliul Național al Audiovizualului, fondat de Parlamentul României, care este însărcinat cu apărarea interesului public în domeniul serviciilor de programe audiovizuale.
În 1995, libertatea presei lua o altă formă, apare prima televiziune privată, independentă, Pro Tv, care a schimbat fața televiziunii din România, apoi apar celelalte televiziuni private, urmat de trendul exploziei posturilor de radio.
„Apariția Pro Tv a schimbat modul în care se face televoiziune în România, chiar și acum vedem urme ale modului acesta. Imediat după apariția Pro Tv, inclusiv aparența prezentatoarelor de știri s-a schimbat, modul în care își moduleză vocea, a avut o influență extrem de puternică chiar și asupra amănuntelor tehnice” a spus Ioana Avădanei, președintele Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), în interviul HotNews.
Libertatea presei în prezent
Conform art. 30, alineatul 1 și 2 al Consituției României „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă.”
Indicele libertății presei la nivel mondial, realizat de către Organizația Reporteri fără frontiere, situează România pe locul 48 în lume din 180 de state care au intrat în cadrul studiului.
România se află între Senegal și Guyana, în scădere cu un loc faţă de anul trecut când se clasase pe poziţia a 47-a, cu mențiunea: „În profida multor schimbări la cel mai înalt nivel de guvernare, respectarea libertății presei nu s-a îmbunătățit. Atitudinea fața de jurnalism și libera exprimare predomină în stat și în clasa politică care continuă să încurajeze cenzura și autocenzura. Mecanismele de finanțare sunt opace sau chiar corupte, iar politicile editoriale sunt subordonate intereselor proprietarului”.
Într-un interviu de la Europa Liberă, întrebat care sunt principalele schimbări pozitive din presa românească în ultimii 30 de ani, Peter Gross, profesor de jurnalism și autorul mai multor studii despre felul în care funcționează mass-media a răspuns: „În primul rând, faptul că presa este liberă, în sensul în care nu este controlată de patroni, care au interesele lor politice și economice. Din acest punct de vedere, cea mai mare parte din presa română nu e liberă – în sensul în cvare nu poate să facă investigații serioase din pricina intereselor patronilor”.
Problema libertății de exprimare ia forme foarte grave în alte state, potrivit barometrului despre încălcarea libertății presei, de la începutul anului 2020 până în prezent, 10 jurnaliști și un asistent media au fost uciși, iar alte 365 de persoane care lucrează în domeniul jurnalismului se află în închisoare.
La aproape trei decenii de la comunism, în anul 2018, în România, libertatea de expresie era la un nivel la fel de scăzut ca în anul 1990, potrivit unui studiu făcut de Varieties of Democracy.
Indicatorul „Libertate de expresie şi surse alternative de informaţie” e definit de Varieties of Democracy ca reprezentând „măsura în care guvernul respectă presa şi libertatea presei, libertatea oamenilor obişnuiţi de a participa la discuţii politice acasă şi în sfera publică, dar şi libertatea de expresie academică şi culturală”. Pe o scală de la 0 la 1, România a cunoscut a scădere semnificativă a scorului începând cu 2017 – în 2016 scorul României era de 0.89, a scăzut în 2017 la 0.75 şi în 2018 la 0.73. În 1990 scorul era de 0.76. În anul 2019, scorul a fost de 0.83.
Presa în epoca lui Năstase
Evoluția relației dintre mass-media și puterea politică în societatea românească postcomunistă ne dovedește faptul că între cele două părți nu a fost tot timpul o relație ce ar putea fi considerată nomală, ci mai degrabă tensionată sau constrânsă.
„Puterea presei în 1990 era uriașă, deoarce politicienii erau copmplexați de presă. Unii dintre ei, ca Iliescu, veneau din comunism și erau complexați pentru că dacă te critica Scânteia în comunism puteai să te duci să te culci. A fost până în 1996 când a venit Constantinescu, au venit cei din Opoziție care nu mai avea complexul presei, iar azi chiar nu mai are nicio putere, îmi pare rău să vă spun. Putere în sensul că cineva mai are insomnii ca a fost criticat în presă. Puterea presei azi este în felul următor: dacă se dorește ca cineva să fie dat afară nu presa îl dă, se livrează presei un document, documentul se pune în mișcare”, spune Ion Cristoiu, intr-un interviu Mediafax.
Perioada guvernării CDR (partidul Convenția Democrată Română) a fost una în care presa nu a avut probleme în raporturile ei cu puterea, având libertatea să se exprime despre orice fel de subiect, dezamăgirile CDR au provocat reacția presei în 1999.
În perioada 2000-2004, spune Sorin Bocancea că „presa a fost sub puterea politică”. Trecuseră zece ani de când presa scăpase de cenzură și nu mai era întrutotul un instrument de propagandă, totul până la guvernarea lui Năstase, când a exercitat presiuni instituționale asupra publicațiilor și a înființat un minister al comunicării publice, care era un minister al propagandei, iar în perioada 2000-2004, critica la adresa puterii nu s-a făcut la vedere, practicâdu-se chiar cultul personalității.
Epoca lui Năstase, perioada 2000-2004, s-a făcut resimțită prin intimidarea jurnaliștilor, cenzura economică, cumpărarea afacerilor media ca sarcină de partid și alocarea contractelor de publicitate de stat.
„Năstase a reușit să controleze mult mai mult presa la momentul acela deoarece erau mult mai puține publicații, nu exista digitalul. Năsase a reușit asta prin banii publici, prin presiuni foarte mari”, a explicat Cristina Lupu, directorul CJI, in interviul HotNews.
Un exemplu de intimidare a jurnaliștilor este cazul jurnalistei Silvia Vrânceanu, care lucra la ziarul de opoziție Evenimentul Zilei din Focșani, din cauza articolelor din ziar care ridicau întrebări despre liderii regionali ai Partidului Social Democrat, inclusiv seful guvernului județean, Marius Oprișan. La momentul respectiv a fost amenințată cu moartea, a fost urmărită pe stradă, i-a fost atacată familia, imaginea și intergitatea personală. În august 2002, postul de televiziune OTV a publicat o înregistrare de 50 de minute în care o arăta pe jurnalistă dansând dezbrăcată la o petrecere privată în urmă cu mulți ani, iar Oprișan o avertizase în acest sens înainte de difuzare.
Același lucru s-a întâmplat și în decembrie 2003 cu Ino Ardelean, jurnalist de investigație care a demascat jocurile politice și afaceri onoroase ale puterii, în urma publicării investigațiilor a fost bătut până și-a pierdut conștiința.
Tot în 2004, România se confrunta cu pluralismul informațional: nu era difuzate la posturile de televiziune știri negative despre Năstase sau Iliescu și difuzau majoritar știri despre PSD. Același lucru se întâmpla și în cazul radioului; spre exemplu, la Radio România, difuzau doar comunicate de presă, fără altfel de intervenții din partea analiștilor independenți care ar fi putut critica guvernul sau ar fi putut să își împărtășească opiniile, rareori erau intervievați în direct, reprezentanții opoziției.
„Perioada din 2005-2007 a fost singura perioadă de prosperitate, în care presa a putut să crească organic și să se consolideze, fără guverne agresive, fără foarte mari intruziuni din partea politicului și pe un trend economic crescător. În 2008-2009 a venit criza și a început lupta dintre guvern. Acela a fost momentul în care diferitele canale media care și-au asumat rolul de sprijintori politici ai președintelui Băsescu sau ai celor care îl contestau. A fost momentul când televiziunele se „băteau” între ele – care s-a văzut în credibilitatea televiziunii ca mediu, care a scăzut de la 80% la 60 %, credibilitate notată de Barometrul Opiniei Publice” adaugă Ioana Avădani, președintele Centrului pentru Jurnalismul Independent (CJI), în interviul HotNews.
Ceea ce explică Ioana Avădani s-a întâmplat și datorită aderării României la Uniunea Europeană în 2007, iar în pregătirea aderării legislația a fost adoptată, codul penal a fost curățat de articolele privind insulta și calomnia.
sursa foto: cartea Media și democrația în România postcomunistă, p. 10
Presa a stat cel mai bine la capitolul libertate în anul 2007, când a a făcut o urcare de 16 poziții în comparație cu 2006, în clasamentul anual privind libertatea presei în lume.
Libertatea de exprimare după 20 de ani de la comunism
La 20 de ani de la comunism, presa tradițională s-a diluat. După „explozia” de site-uri cu publicații online din 2005, a urmat cea a rețelelor de socializare. Mediul online depășeste printul și radioul, devine un jucător important pe piața de publicitate, iar publicațiile tipărite migrează și ele pe online.
În 2010, Lia Olguța Vasilescu, promova un proiect de lege care interzicea orice comentarii injurioase postate în special pe site-urile media și care limita accesul utilizatorilor la un limbaj abuziv pe anumite site-uri si forumuri, acel proiect punea în pericol libertatea de exprimare și libertatea autoreglemntării site-urilor.
În același an, Consiliul Suprem de Apărare a Țării anunța printr-un comunicat pe site-ul organizației, ideea potrivit căreia mass-nedia constituie un pericol pentru siguranța națională în România, vizând calomnia instituțiilor statului prin diseminarea informațiilor false despre activitatea. Oragnizațiile care apărau drepturile jurnaliștilor nu au putut accepta această idee.
„Înțelegem că în România, ca și în orice altă țară, terorismul, crima organizată și corpuția sunt o amenințare pentru public și pentru guvern, dar suntem umiliți să aflăm că și mass-media ar putea fi adăugată listei de amenințări la adresa intituțiilor publice. Mass-media consituie o parte a vieții democratice, ajutând la investigarea corectă a amnințărilor la adresa publicului și sperăm că Președinția României își va recunoaște greșeala”,a explicat Arne Koing, președintele Federației Europene a Jurnaliștilor (sursa declarației: Mediafax)
Deși în 2006 Parlamentul a abrogat infracțiunile de insultă și calomnie, decizia fost anulată în 2007, în 2013 s-a propus reintrodus insultele și calomnia in Codul Penal, fiind un nou atac la libertatea de exprimare.
Aproape 30 de ani de la comunism pentru România și presa sa
În 2018, România se pregătea să preia președinția Uniunii Europene. Reporterii fără frontiere s-au arătat îngrijorați de acest fapt, deoarece „problemele cu mass-media din România inlcud politizarea excesivă, mecanisme de finanțare corupte, supunerea deciziilor editoriale, interesele proprietarilor media și dezinformarea deliberată” și cer măsuri guvernului de combatere a dezinformnării și a jurnalismului de calitate. În același raport, pun în lumină faptul că politicile editoriale ignoră interesul public.
Un alt element al stării precare de libertate a presei este modul în care reporterii români și străini au fost tratați în timpul protestelor de la 10 august de către poliție, când mii de români au ieșit în stradă pentru a cere demisia guvernului. În apărarea polițiștilor, ministrul de interne Carmen Dan a apărat Poliția Română întocmind o listă „neagră” publică cu junaliști considerați ca incitând la revoltă, insistând că autoritățile au apărat instituțiile statului.
Susă foto: republica.ro
„Cu ocazia aniversării a 25 de ani (a Centrului pentru Jurnalism Independent) am rugat fotoreporteri români să ne dea o fotografie reprezentativă pentru ei, pentru cei 30 de ani de presă liberă. Octav Ganea, de la Inquam, a spus «Eu știu ce o să vă dau. O să vă dau o fotografie care include pe Dragnea, pentru că Dragnea mi se pare extrem de importantă relația lui cu jurnaliștii pentru cum a arătat presa în ultimii ani». Ne gândeam la Năstase ca fiind momentul cel mai rău, cel mai nasol pentru presă, dar dacă te uiți la scara istorică și compari (…) Dragnea și toată zona politică din jurul lui a fost extrem de agresivă în discurs, a fost prima dată când s-au făcut liste publice cu jurnaliști, a existat un limbaj ectrem de agresiv la adresda jurnaliștilor”, a spus Cristina Lupu, director CJI, în interviul HotNews.
Pentru a compensa calitatea slabă a mediilor tradiționale, mai mulți jurnaliști au lansat medii de investigație, precum RISE Project, Casa Junralistului, PressOne, G4Media, Recorder.ro, Să fie Lumină.
Statul a răspuns și de data asta ca formă de „protest”, RISE Project a fost amenințată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu o amendă de 20 de milioane de euro dacă nu divulgă sursele jurnalistice, suportul electronic, fotografii și documente în cazul anchetei #TeleormanLeaks.
Era aprilie 2019 când Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea dacă va continua ancheta jurnalistică despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție.
Organizația Reporteri fără Frontiere consideră că „reporterii și site-urile de investigații independente sunt acum considerate una dintre speranțele slabe ale unei revigorări jurnalistice în România”. Drept urmare, la începutul lunii mai 2020, Recorder și G4Media au refuzat să se înscrie pe lista instituțiilor de presă vare solicită bani de la Guvern. Jurnalistul Dan Tăpălagă a aurgumentat pe Facebook acest fapt astfel: „În an cu două șiruri de alegeri, a pune la bătaie 200 de milioane de lei în următoarele 4 luni (50 pe lună) sună a tentativă de cumpărare a presei”.
Tehnici Mediatice 